DUPĂ 20 DE ANI, NEVOIA DE PIAŢA UNIVERSITĂŢII Read more: DUPĂ 20 DE ANI, NEVOIA DE PIAŢA UNIVERSITĂŢII

Articol apărut în AXA

În perioada 7-15 iunie Asociaţia victimelor mineriadelor din România a organizat o acţiune stradală de informare, documentare şi protest referitor la manifestaţia anticomunistă din aprilie-mai 1990 - cunoscută sub numele de Piaţa Universităţii - şi la reprimarea sângeroasă a manifestaţiei din zilele de 13, 14 şi 15 iunie 1990 - cunoscută sub numele de Mineriada 13-15 iunie 1990. Redacţia AXA s-a alăturat AVMR-ului în această acţiune. La fel a făcut şi un grup de profesori. Din păcate, doar atât!

Au trecut 20 de ani şi prea puţină lume îşi mai aduce aminte de ceea ce a însemnat protestul stuednţilor împotriva continuării comunismului în România. Şi tot puţini sunt aceia care îşi mai amintesc că manifestaţia din Piaţa Universităţii a fost suprimată în zilele de 13, 14 şi 15 iunie 1990, prin violenţă extremă - numeroase crime şi mutilări - condusă şi controlată de puterea comunistă (sau neocomunistă) de la Bucureşti, cu sprijinul minerilor. De atunci şi până astăzi neocomunismul s-a instalat în România, purtând mai multe nume de partide politice. Toţi conducătorii României din 90 şi până azi au fost sau sunt comunişti.

Idealurile protestatarilor din Piaţa Universităţii au rămas până astăzi la fel de actuale ca acum 20 de ani: alungarea comunismului - vinovat de genocid împotriva poporului român pentru aproape 50 de ani - şi a neocomunismului - continuator degradat al comunismului care se face vinovat la rândul lui de dezastrul în care se află acum România. Venirea minerilor la Bucureşti - chemaţi şi dezinformaţi şi incitaţi la omor în mod criminal de către Ion Iliescu şi alte cadre ale fostului pcr - este cea mai gravă acţiune de crimă organizată îndreptată împotriva poporului român, de la impunerea comunismului în România. Comunism înseamnă crimă.

Read more: DUPĂ 20 DE ANI, NEVOIA DE PIAŢA UNIVERSITĂŢII http://axa.info.ro/arhiva/anul-iii/axa-40/item/508-dupa-20-de-ani-nevoia-de-piata-universitatii#ixzz11fvk9WCi

''Ma trezeam din coma prin bataie''

A fost unul din liderii Ligii studentilor in perioada Mineriadelor din anii ’90. A fost batut si anchetat de fosta Securitate. A stat alaturi de mai marii evenimentelor si stie adevarul. Nu a plecat din tara, ci a continuat sa creada in adevarul lui si al nostru, al celor multi. Are ochii de un albastru incredibil. Albastrul sperantei si al cerului nesfarsit. Mugur Vasiliu, liderul Miscarii Conservatoare, mai spera…

Dialogul cu Mugur Vasiliu a inceput dupa ce pe sticla TV a aparut stirea bomba: Miron Cosma, conducatorul minerilor din Valea Jiului intr-una din cele mai negre perioade ale Romaniei post-decembriste, a fost eliberat din inchisoare. Eliberarea a coincis, nefericit, cu comemorarea evenimentelor din 13-15 iunie 1990 si, ca in fiecare an, pe la „toc-souri”, stiri ori in paginile ziarelor erau aceleasi personaje cu povestile lor „nemuritoare” despre golani, tatucul si declaratii conform carora vinovatii sunt cei ce nu mai sunt.
L-am cautat pe Mugur Vasiliu deoarece cand a prezentat Miscarea Conservatoare in Baia Mare, s-a revenit la evenimentele din 1990. Albastrul limpede al ochilor fostului lider al studentilor se tulbura cand povestea incredibilele intamplari prin care a trecut Romania la inceputul deceniului noua.

Zona libera de neo-comunism

Povestea incepe in ’89, cand la Facultatea de Litere a Univesitatii Bucuresti, sapte studenti din anul III au pus bazele Ligii studentilor. Printre cei sapte, Mugur Vasiliu si Marian Munteanu, cel ce avea sa devina liderul Ligii. In primele luni ale lui ’90, in fiecare luna se intampla ceva. A fost ca o terapie de soc pentru Romania, ne povesteste Vasiliu: „IMGB, venirea minerilor in februarie, in martie - Tg. Mures. In aprilie, cativa dintre cei care in decembrie ’89 au condus masele (mai tarziu am inteles ca au condus masele pentru ca asa era programul lor: sa conduca) faceau greva foamei, deoarece se impartisera functii si dregatorii fara ei. In 24 aprilie, Politia a intrat si i-a scos cu basoanele. Unul dintre ei a venit la Liga Studentilor si ne-a povestit ce s-a intamplat.” Asa s-a deschis celebrul balcon de la Universitate.
„I-am chemat pe cei care nu mai vor cu comunistii. Piata s-a umplut. Am ales acea zona deoarece era eficienta, era paralizata toata circulatia. Iliescu trebuia sa raspunda cererilor noastre de retragere a comunistilor. In acelasi timp, aveau loc evenimente la Timisoara, de unde a aparut Proclamatia de la Timisoara cu celebrul punct 8 (fara comunism, fara activistii de partid). Am sustinut punctul 8 din Proclamatie”, a spus Vasiliu.
Asa a inceput fenomenul Piata Universitatii. Dupa alegerile din 20 mai (Duminica Orbului), studentii au fost dezamagiti de votul romanilor. „A castigat copilul lui Ceausescu, adica Ion Iliescu, si am hotarat sa inchidem balconul. Alegerile au demonstrat ca votul a fost furat de profesionistii regimului trecut si prezent. In perioada Piata Universitatii, acolo si in toata tara, am strans semnaturi cu cei care sustineau punctul 8. S-au strans 3,6 milioane de semnaturi, nu aveau cum sa castige alegerile, dar…”, ne-a povestit Vasiliu.
Dupa inchiderea balconului, Vasiliu si colegi de-ai lui au inceput sa fie dur hartuiti de SRI si de Politie. Din acest motiv, in 13 iunie, studentii au redeschis balconul.

Inceputul macelului

Vasiliu povesteste ca atunci nu au inteles cine a organizat „13 iunie”: „acum este mai limpede, dar atunci noi am crezut ca daca deschidem balconul, se va inchide din nou Piata si vom continua protestul anticomunist. Nu a fost asa. A venit Politia. Hotarata. A fost bataie pe viata si pe moarte. Ostilitatile au fost apoi preluate de SRI, fapt confirmat de convorbirile interceptate intre Chitac, cei din Piata si Iliescu. Au aparut sticle incendiare. Ministerul de Interne a luat foc de la etajul trei in sus. Erau fel si fel de dubiosi, la Televiziune s-a strans lume, erau sparte vitrine, s-a creat panica. Ne-am dat seama ca este o diversiune, nu erau ai nostri, din Piata, si am hotarat sa intram in Universitate sa o pazim.
Era 13 seara, ora 22. Lumea era adunata in fata Universitatii, atunci s-a intamplat lucrul care nu s-a spus niciodata. Din Ministerul de Interne au scos cateva TAB-uri care au inceput sa traga in multime. Trageau cu gloante de razboi. Au inceput sa cada oamenii impuscati. Impreuna cu prietenii mei am adunat 9 cadavre pe care le-am dus la organizatia „Medicii fara Frontiera” (ulterior, cei de la aceasta organizatie au spus ca nu a fost nici un mort). Morti au fost mult mai multi. Era noapte si lumea s-a imprastiat. Noi ne-am retras in Universitate, unde am aflat ca vin minerii”, a spus Vasiliu.


Romani contra romani

In dimineata zilei de 14 iunie in Piata Victoriei au sosit „batalioanele terorii”: „Iliescu le-a spus minerilor: Mergeti in Piata Universitatii si terminati-i, ca sunt legionari! Asta este instigare la omor. Nu stiu ce se judeca acum, dar Iliescu este criminal de drept comun. Si nu numai el.
Teroarea ce a urmat e cunoscuta. Dimineata, la ora 4-5, au intrat in Universitate si ne-au macelarit profesionist. Eu am fost in coma de cateva ori. Imi reveneam din coma cu bataie. O terapie mai speciala... Am mai vazut inca un mort facut de un miner, de data aceasta, cu capul in cosul de gunoi langa Universitate. A durat pana in data de 15, cand, se stie, Iliescu le-a multumit”, si-a amintit Vasiliu.
La o luna dupa mineriada, studentii protestatari au fost „disipati”. Au aparut fel si fel de burse in strainatate, de fapt, ocazii de a cere azil politic. Multi dintre ei au plecat. „Au venit si ne-au spus clar: Plecati! Plecati voi, de ce noi?, le-am raspuns. La o luna, pe 13 iulie, am organizat cel mai mare miting din Bucuresti. Au fost vreo 400.000 de oameni in strada. Din pacate, nu am folosit cum trebuia momentul. Puteam lua Puterea, eram in legitimitate, deoarece puterea lui Ceausescu a fost luata de grupul bolsevicilor care pierdusera lupta cu el. E vorba de KOMINTERN. De atunci, Romania este condusa de KOMINTERN, fara nici un fel de dubiu. Uitati-va la Petre Roman… sunt lucruri stiute care prin repetarea lor isi pierd gravitatea”, spune Vasiliu.

Dezamagirea Munteanu

Vasiliu este dezamagit si de fostul lui coleg Marian Munteanu: „a condus Liga studentilor. Dupa evenimente am infiintat Partidul Miscarea pentru Romania, care a functionat 1 an si care a fost scufundat de Munteanu, prin folosirea in interes personal a intregului credit adunat de noi. Ulterior, am vazut ca Munteanu lucra cu Magureanu, an dupa an, pana in 2000, cand s-a intamplat acel lucru exceptional care arata ca a inceput sa-si piarda neuronii, candidand pentru partidul lui Magureanu. Sa te dai pe fata!”
Dupa o ora, am plecat cu sentimentul ca totul este in zadar. Poate Partidul „Miscarea Conservatoare” al lui Vasiliu va reusi sa schimbe ceva, macar pentru copiii nostri.

Diversiunea Cosma

Nici dupa 15 ani nu se doreste clarificarea mineriadei, spune fostul lider al studentilor: „au trecut 15 ani si nu s-a vrut. Acum se vrea debarcarea lui Iliescu. Diversiunea cu eliberarea lui Cosma si aratarea la televizor a unor imagini din Piata Universitatii este puerila. Cosma a fost inchis pentru evenimentele din 1999. I-au dat drumul sa-l muste pe Iliescu. Si nu poate fi altfel, daca cei vinovati de 13-15 iunie sunt ce sunt. Petre Roman, Basescu e presedinte, Gheorghe Dobre e ministru, Silviu Brucan, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Magureanu… Cum sa se denunte ei pe ei?”

Nicolae TEREMTUS

După 20 de ani

„- Pentru ce se dau mesaje aici? Cu Iliescu ce mai aveţi?”
Cam aceasta este atmosfera la standul „ Victimilor mineriadelor” plasat în Piaţa Universităţii.
S-au pus două urne pe care scrie: „ Mesaje pentru Traian Băsescu” şi „ Mesaje pentru Ion Iliescu”.
Cineva spune: „ Ar trebui să daţi anunţ să vină toate televiziunile!”
Televiziuni au fost destule doar că au filmat cu totul altceva: fântâna, cum se joacă apa în soare, fete care dansează şi beţivi. De standul AVMR absolut nimic. Dacă nu apare la televizor este ca şi cum nu există.









Miercuri 9 iunie si Joi 10 iunie, alături de AVMR şi de bilunarul AXA s-au alăturat profesorii, pensionarii şi copii, tinerii preferau să stea să discute despre modă şi maşini pe bănci, în spatele manifestanţilor.
La microfonul standului a putut vorbi oricine, fiecare dintre vorbitori tratând problemele actuale şi aducerea-aminte la ce a fost Piaţa Universităţii acum 20 de ani. Mulţi dintre ei erau foşti Pieţari care îşi aminteau cu nostalgie vremurile de atunci.
„- Dar de Băsescu de ce nu ziceţi?” spune o trecătoare, şi un banner flutură agăţat de stand: „ De la Iliescu la Băsescu nu vă mai vrem!”





„- Mare nenorocit, ăsta trebuia împuşcat demult!” Strigă un bătrânel referindu-se la Ion Iliescu. Un altul scrie un mesaj de mulţumire Tovarăşului, uitând foarte uşor ce a făcut Iliescu în 1990.
Pe lângă profesori şi revoluţionari cere microfonul o fetiţă de 10 ani: „- Vreau şi eu să spun ceva!”

I se dă microfonul şi fetiţa începe să amintească de ce s-a întâmplat acum 20 de ani: „ Ei erau ( revoluţionarii din 1990) mult mai curajoşi decât cei de acum, ei au făcut ceva. Cei de la conducere sunt oameni răi.” Începe apoi să cânte „ Noi suntem români”: „ Haideţi, cântaţi cu mine!”, cei de faţă cântă timizi majoritatea rămânând muţi de uimire. Un copil de 10 ani ştie mai multe despre ceea ce s-a întâmplat acum 20 de ani decât majoritatea tinerilor, prea moderni pentru a se mai interesa de istoria părinţilor şi bunicilor lor.




Oare de ce televiziunile filmează doar porumbei şi fuste scurte, trecând peste bannerul de 12 m si urnele care aşteaptă mesajele trecătorilor. Dacă nu sunt trimişi special, văzând că se întâmplă ceva interesant, ei nu pot trage măcar câteva cadre? Mass- media este a patra putere în stat pentru că minte la fel de mult ca şi conducătorii săi. Oamenii îşi spun păsurile, sunt disperaţi, iar şefilor de trusturi media le arde de cu totul şi cu totul altceva.
Oamneii uită foarte uşor ce s-a înt-mplat acum 20 de ani, acuzând doar conducerea actuală, fiind inconştienţi de faptul că Iliescu şi Băsescu fac exact aceleaşi lucruri.
Un domn sugerează să se facă liste cu semnături pentru rejudecarea procesului împotriva lui ion Iliescu.

Apare şi un reprezentant al mediei: un fotograf care îşi regizează ştirea, punând un boschetar să stea ostentativ lângă bannerul standului din Piaţa Universităţii. Totul în scimbul unui pachet de ţigări. Boschetarul acceptă stând mai mult clătinându-se, iar fotograful „ profesionist” îşi face meseria. Frumoasă meserie, prost folosită de către cei mai mulţi!



Pe 11 iunie, la întâlnirea de la ora 17 din Piaţa Universităţii, deşi promiseseră mulţi că se vor prezenta, nu a apărut nimeni. Înseamnă că cetăţenii nu vor salarii mai mari, vor să li se taie din pensie, nu vor să îşi exprime părerea. Nu le pasă sau le e frică, cei mai mulţi preferă să stea în casă sau la terase, preferă să dea 10 lei pe o bere într-un bar întrebându-se apoi de ce nu le ajunge salariul să plătească întreţinerea.
Pe bancă, tineri şi bătrâni privesc arteziana, suportând soarele dogoritor, şi ignoră studenţii de la standul împotriva comunismului, crezând că neimplicarea este soluţia. Nu vă implicaţi dragi stătători pe bănci, nu vă implicaţi şi veţi trăi bine!

Mineriada din ianuarie 1990

Sub numele de Mineriada din ianuarie 1990 sunt cunoscute evenimentele care au avut loc în perioada 28-29 ianuarie 1990, în Bucureşti. După manifestaţia din 28 ianuarie organizată de partidele istorice (PNL şi PNŢ-CD)şi alte organizaţii civice, autorităţile au făcut apel la mineri să vină în Bucureşti pentru „restabilirea ordinii”. Au fost semnalate incidente violente între mineri şi locuitori ai Capitalei, iar ortacii, sub coordonarea forţelor de ordine şi a liderilor FSN au organizat raiduri, percheziţii şi reţineri ilegale la sediile unor partide istorice şi organizaţii care militau pentru democraţie.[1]



Desfăşurarea evenimentelor

În 28 ianuarie 1990, s-a organizat un marş la care au participat membrii partidelor nou-înfiinţate, dar şi mii de cetăţeni care erau îngrijoraţi de decizia de participare la alegeri a gruparii din jurul lui Ion Iliescu, preşedintele provizoriu al României. În scurt timp, manifestaţia a luat amploare. Protestatarii s-au grupat în faţa sediului Guvernului din Piaţa Victoriei. În replică, reprezentanţii Frontului Salvării Naţionale au organizat o contramanifestaţie la care au fost chemaţi să vina muncitorii de la principalele uzine bucureştene. Au avut loc incidente între manifestanţi şi cei chemaţi de preşedintele din acea vreme, Ion Iliescu să apere „democratia”. A avut loc o tentativa de intrare in sediul guvernului a mai multor demonstranti. În dimineata zilei de 29 ianuarie '90, în urma apelurilor lansate de Ion Iliescu, 5.000 de mineri înarmaţi cu bâte au sosit din Valea Jiului în Bucuresti. Zeci de camioane şi autobuze cu muncitori au venit în Piata Victoriei şi s-au alătura minerilor. Un grup "operativ" format din mineri, reprezentanţi ai forţelor de ordine şi lideri ai Frontului Salvării Naţionale s-a deplasat la sediul PNŢ-CD, unde a sosit şi Petre Roman, care s-a justificat că, de fapt, dorea să îl ia de acolo, pentru a-l proteja, pe Corneliu Coposu, liderul ţărăniştilor. Petre Roman a făcut atunci afirmaţia: "S-au demascat! S-au demascat!" şi a ridicat râzând pumnul, într-un gest proletar. Pe strazi s-a strigat "Moarte intelectualilor!" şi "Noi muncim, nu gândim!".[2]



Victime

În urma incidentelor cu forţele de ordine, dar şi cu muncitorii şi revoluţionarii aduşi la contramanifestaţie de liderii Frontului Salvării Naţionale, câţiva zeci de manifestanţi au fost răniţi[necesită citare]. S-au făcut şi reţineri dintre cei care au participat la miting. Minerii sosiţi în Bucureşti, în 29 ianuarie 1990 au participat, împreună cu forţele de ordine şi lideri FSN la percheziţii şi arestări ilegale la sediile unor partide şi organizaţii civice aflate în opoziţie cu cei care preluaseră puterea după căderea lui Nicolae Ceauşescu


Referinţe

1. ^ Romulus Cristea, „Piaţa Universităţii 1990”, Ed. foc Filocalia & Karta Graphic, 2007
2. ^ Romulus Cristea - „Raidurile ortacilor”, articol apărut în ziarul „România liberă” din 4 mai 2006

Manifestatii Piata Universitatii

Evenimentele de masă petrecute în Piaţa Universităţii din Bucureşti între 22 aprilie şi 15 iunie 1990 sunt cunoscute drept manifestaţiile din Piaţa Universităţii. Iniţiate din pricina nemulţumirii generale cu privire la evoluţia vieţii politice din România post-decembristă, protestele vor fi oprite prin aducerea muncitorilor din mine în capitală pentru a îi forţa pe participanţi să renunţe. Manifestaţiile au fost supranumite „Golaniada”', titlu provenind din apelativul „golan”, folosit îndeosebi de către preşedintele Ion Iliescu cu referire la protestatari.



Data de 22 aprilie 1990 este considerată prima zi a celei mai mari demonstraţii anticomuniste din perioada post-decembristă. Din acea zi, Piaţa Universităţii, zonă centrală a Bucureştiului a fost declarată “Zonă liberă de neo-comunism”. O mână de oameni au blocat pe 22 aprilie 1990 Piaţa Universităţii, declanşând un fenomen considerat ca fiind cea mai amplă şi spectaculoasă mişcare socială din perioada de tranziţie postdecembristă a României.

În zilele care au urmat ocupării Pieţii Universităţii, mii de oameni demonstrau zilnic convinşi de faptul că cei care preluaseră puterea mimau democraţia, iar după revoluţie nu se făcuse decât o rotaţie a cadrelor comuniste şi securiste. Iliescu se înconjurase cu reprezentanţi ai fostei nomenclaturi şi în afara câtorva măsuri populiste luate de ochii lumii nu se făcea nimic. În schimb, începuse prigoana opozanţilor lui Iliescu, se făceau arestări ilegale, erau expulzaţi cetăţeni români care participau la demonstraţiile anti-FSN, Regele Mihai fusese împiedicat să intre în ţară şi posturile naţionale de televiziune şi radio erau folosit exclusiv în interesul Puterii neocomuniste al cărei exponent era Ion Iliescu. Cea mai mare manifestaţie -maraton, anticomunistă, a început la data de 22 aprilie 1990 şi a încetat în acelaşi an, în ziua de 13 iunie ca urmare a intervenţiei violente a minerilor şi forţelor de ordine. În noaptea de 13-14 iunie, în Capitală, a avut loc un veritabil război urban soldat cu morţi şi răniţi prin împuşcare.[1]

Drept rezultat al discursului susţinut în Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN) a lui Ion Iliescu, care a calificat drept „huligani” şi „golani” demonstranţii de la Universitate, în piaţă au început să vină din ce în ce mai mulţi oameni[2]. Pe faţada Universităţii au fost postate portrete ale lui Mihai Eminescu şi afişe, printre care unul cu punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara. Pe zidurile Facultăţii de Arhitectură a fost întinsă o pancartă imensă: „Facultate de golani”. Manifestanţii scandau: „Nu suntem partide!” şi „Suntem golani!”. Cuiva i-a venit ideea de a scrie „golan” pe un cartonaş pe care l-a prins pe piept, ca pe o insignă. A fost suficient ca gestul să fie copiat de toţi cei din jur. Mii de oameni şi-au creat astfel de insigne. Insulta adresată manifestanţilor de Ion Iliescu a devenit simbolul luptătorului anticomunist, al militantului pentru democraţie, intrând astfel în legendă. S-au format chiar „categorii” de golani: „golan de bine”, „golan de bună-credinţă”, „golan titrat", „golan elev”, „mini-golan”, „golan muncitor”, „golan arestat”, „golan alergic la roşu”, „golan cu două doctorate”, „golan meditator de fesenişti”, „golan cu opinii”, „mamă de golan” ş.a.

Din prima zi a manifestaţiei-maraton din Piaţa Universităţii şi până la finalul acesteia, ca urmare a intervenţiei în forţă a autorităţilor, sute de mii de persoane au tranzitat zona declarată „liberă de neocomunism - kilometrul zero al democraţiei”. Peste o mie de persoane, studenţi, intelectuali, reprezentanţi ai societăţii civile, protestatari, lideri ai organizaţiilor neguvernamentale, muncitori, militari etc., au avut posibilitatea să se exprime neîngrădit de la balconul Universităţii, transformat într-o veritabilă tribuna a democraţiei. Aceasta decizie luată de Liga Studenţilor din Universitate a marcat începutul a ceea ce se va numi „Fenomenul Piaţa Universităţii”.[3] Studenţii de la universităţile bucureştene, dar şi reprezentanţii altor centre universitare au râmas alături de manifestanţii de la Universitate, susţinând protestele opozanţilor lui Iliescu şi ai FSN-ului până la data de 24 mai 1990. Aplicarea punctului 8 din Proclamaţia de la Timişoara, desfiinţarea Decretului 473 care subordona Televiziunea naţională conducerii de partid şi de stat, epurarea guvernului de nomenclaturişti, amânarea alegerilor, judecarea vinovaţilor de crimele din decembrie 1989 au fost doar câteva din revendicarile susţinute de cei care au manifestat în Piaţa Universităţii.


Sute de personalităţi s-au exprimat de la balconul Universităţii, numit „tribună a democraţiei”. Discursurile au avut loc până în ultimele zile premergătoare părăsirii zonei de către membrii din organizaţii.

Printre cei care au susţinut discursuri s-a numărat şi cunoscutul eminescolog, filosof, eseist şi traducător, profesorul Petru Creţia:[4]
Colaboraţi la Wikicitat „Am fost acuzaţi în ultimele zile de instigare iresponsabilă la dezordine socială. Nimeni dintre noi nu este iresponsabil, iar intransigenţa nu trebuie confundată cu nimic. Pe de altă parte, acceptăm termenul de instigatori. Într-adevar, doresc împreună cu toţi cei care sunt alături de dumneavoastră să vă instig nu la dezordine socială, ci la o ordine socială nouă, mai dreaptă, mai liberă, şi mai prosperă, întemeiată pe o legalitate reală şi pe promovarea în viaţa publică a spiritului de adevăr şi a probităţii politice. În al doilea rând, vă instigam cu dragoste şi gând bun la eliminarea practică şi legala a tuturor elementelor retrograde si acaparatoare de putere si bunuri nemeritate. (...) În al treilea rând vă instig la dobândirea unui cadru constituţional, care să descătuşeze forţele vii ale ţării, pe oamenii buni, pe oamenii cinstiţi, pe oamenii drepţi şi curaţi, talentaţi şi pricepuţi, pe cei care pot face o ţara nouă mai dreaptă şi mai curată. Este vorba de oamenii pe care nimeni nu-i poate nici minţi, nici înfrica, nici cumpăra. Sunt aceia pe care-i reprezentaţi aici, cu atâta stăruinţă, cu atâta dârzenie şi cu atâta lumină. Aceşti oameni dau în clipa aceasta şi dincolo de orizontul ei sensul şi nobleţea acestei adunări. Trăiască Libertatea!”
—Petru Creţia
Referinţe

1. ^ Romulus Cristea - Piaţa Universităţii 1990, ed. Foc Filocalia & Karta Graphic 2007, pag.18
2. ^ Romulus Cristea - „Piaţa universităţii 199o”, Editura Foc Filocalia & Karta Graphic, 2007, pag. 240
3. ^ Romulus Cristea -„Studenţii şi Piaţa Universităţii”, articol apărut în ziarul „România liberă” din 10 mai 2006
4. ^ Romulus Cristea-"Piaţa Universităţii a intrat în geografia Europei democrate", articol apǎrut în ziarul „România liberă” din 5 iunie 2006